SUMAR
Dorobanțu
7°C
cer acoperit de nori
Luni
12/6°C
Marți
14/7°C
Miercuri
14/7°C
Strategia de Dezvoltare Locală a comunei Dorobanțu, pentru perioada 2021-2027
I. Introducere
Misiunea administrației publice locale este asigurarea dezvoltării durabile integrate a unității administrativ-teritoriale administrate prin prestarea serviciilor de calitate populației, crearea condițiilor pentru atragerea investițiilor, crearea locurilor de muncă și creșterea nivelului de trai al locuitorilor.
II. Viziunea de dezvoltare a comunei Dorobanțu
Comuna Dorobanțu va deveni până în anul 2027 o comună cu o dezvoltare economică durabilă, accesibilă investitorilor și competitivă, care va tinde spre îmbunătățirea continuă a calității vieții, spre gestionarea și utilizarea eficientă a resurselor locale, astfel încât să se asigure prosperitatea, protecția mediului și coeziunea socială.
Viziunea de dezvoltare a comunei Dorobanțu se bazează pe următoarele direcții generale:
- dezvoltarea economică a comunei prin valorificarea superioară a resurselor locale, acordarea de facilități investitorilor și crearea unui climat proprice dezvoltării mediului de afaceri;
- îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor ca urmare a dezvoltării economice și a modernizării serviciilor publice;
- creșterea calității vieții prin îmbunătățirea calității factorilor de mediu;
- asigurarea coeziunii sociale;
- consolidarea capacității administrative.
III. Principii și valori
La baza strategiei de dezvoltare locală stau următoarele principii:
Principiul dezvoltării sustenabile
La baza strategiei se află ideea unei dezvoltări sustenabile, în cadrul căreia mediul natural, dezvoltarea economică şi viaţa socială se găsesc într-o strânsă interdependență, interacţiunea lor contribuind la creşterea calităţii vieţii oamenilor şi a mediului lor natural.
Principiul accesibilității
O autentică integrare în societate se poate obține numai prin accesul liber și neîngrădit al oamenilor la mediul ambiant. Accesibilitatea reprezintă o condiţie esenţială pentru o calitate ridicată a vieţii, fiind deosebit de importantă pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată participa la activităţile din cadrul societăţii. Datoria administrației publice locale este aceea de a furniza servicii integrate accesibile, astfel încât toţi cetăţenii să le poată folosi în mod independent, sigur şi demn.
Principiul comunicării
Este necesară înţelegerea nevoilor, ideilor şi valorilor cetăţenilor comunei, astfel încât acestea să poată fi utilizate în fundamentarea unor decizii mai bune. Administrația publică locală trebuie să ofere cetățenilor posibilitatea de a deveni parte integrantă în procesul de luare a deciziilor cu privire la comună.
Principiul profesionalismului
Profesionalismul este exprimat atât prin managementul schimbării, cât şi prin utlizarea unor tehnici esenţiale pentru un management public eficient.
Pentru ca cetățenii să aibă încredere în administrația publică locală, ar trebui dezvoltate în toate compartimentele instituției, la toate nivelurile, competenţe de bază cum ar fi: managementul financiar, managementul resurselor umane, managementul informaţiei şi al comunicaţiilor, dezvoltarea abilităţilor de conducere, dezvoltarea profesională şi furnizarea de servicii.
Principiul transparenţei
Transparența constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea durabilă și întreținerea unor relaţii strânse cu comunitatea. Proiectele publice trebuie să fie transparente, respectându-se dreptul cetăţenilor de a participa la întâlniri şi de a avea acces la înregistrări publice.
Valorile fundamentale ale administrației publice locale, care stau la baza strategiei de dezvoltare durabilă a comunei sunt următoarele:
Respect pentru lege
În tot ceea ce întreprinde pentru atingerea obiectivelor sale, administrația publică locală se întemeiază pe lege. Respectul față de lege trebuie să stea la baza oricărei societăți, reprezentând garanția unei dezvoltări durabile a acesteia.
Respect pentru diversitatea culturală
Diversitatea culturală reprezintă fundamentul păcii, armoniei şi al sustenabilităţii culturii societăţii. Promovarea diversității culturale constituie responsabilitatea tuturor societăţilor.
Respect pentru şanse egale
Administrația publică locală trebuie să ofere posibilitatea tuturor indivizilor de a trăi şi de a munci într-un mediu lipsit de discriminări.
Respect pentru diversitatea etnică
Autoritățile publice locale caută să înlăture discriminarea rasială, socio-economică şi barierele instituţionale, asigurându-se astfel că toţi cetăţenii, indiferent de etnie, au oportunităţi şi şanse egale de a participa la viaţa comunităţii.
Respect pentru justiţia socială
Autoritățile publice locale cred în ideea de justiţie socială care să ofere perspective mai bune pentru toate categoriile vulnerabile ale comunităţii. Este imperios necesar să se promoveze perspective egale de educaţie, sănătate şi autonomie pentru toţi cetăţenii.
Respect pentru demnitatea umană
Autoritățile publice locale garantează dezvoltarea independentă şi la potenţial maxim a fiecărui individ şi respectarea deplină a personalităţii fiecăruia. Cetăţenii comunei vor fi trataţi cu demnitate în ceea ce priveşte stilul lor de viaţă, cultura, credinţele şi valorile personale.
Respect pentru confidenţialitate
Autoritățile publice locale trebuie să se asigure că dreptul la intimitate şi la viaţa de familie este respectat, că este cunoscut modul în care datele cu caracter personal ar trebui folosite şi stocate, şi că cetăţenii pot fi siguri de confidenţialitatea informaţiilor lor, dezvăluirea acestora putând fi realizată doar cu aprobarea lor.
Respect pentru mediul înconjurător
Autoritățile publice locale trebuie să asigure protecția și conservarea mediului înconjurător, resursă valoroasă pentru generațiile viitoare.
IV. Obiectivul general
Dezvoltarea durabilă a comunei Dorobanțu, prin creșterea competitivității economiei locale, diversificarea activităților economice și atractivitatea socio-culturală a localității, care să determine creșterea calității vieții locuitorilor săi.